Alegerea unor companii de la BVB pentru un portofoliu presupune mult mai multă analiză decât urmărirea unui clasament de randamente sau cumpărarea acțiunilor despre care se vorbește cel mai mult. Investitorul trebuie să înțeleagă afacerea, situațiile financiare, capacitatea companiei de a genera numerar, avantajele competitive, evaluarea bursieră și riscurile.
Bursa românească include companii foarte diferite, de la bănci și producători de energie până la operatori telecom, furnizori de servicii medicale și distribuitori. Tocmai această diversitate este cea care face absolut necesară adoptarea unei metodologii cât mai eficiente: procesul de selecție trebuie să primeze în fața ponturilor.
Ce înseamnă să fii o companie listată la BVB?
O companie listată la Bursa de Valori București are acțiuni admise la tranzacționare, ceea ce permite investitorilor să cumpere și să vândă participații prin intermediul pieței bursiere.
Listarea presupune respectarea unor cerințe privind transparența și raportarea. Emitenții publică rezultate financiare periodice, rapoarte curente privind evenimente importante, informații despre acționariat, convocări și hotărâri ale adunărilor generale, operațiuni corporative și alte date relevante pentru investitori.
BVB include Piața Reglementată și sistemul multilateral de tranzacționare AeRO. Cerințele și profilul companiilor diferă între cele două segmente. Pentru comparațiile din acest articol folosim Piața Reglementată, unde se găsesc majoritatea companiilor mari urmărite de investitorii locali.
Listarea nu reprezintă însă o certificare a calității investiției. Două societăți tranzacționate pe aceeași piață pot avea profitabilitate, îndatorare, perspective și lichiditate bursieră foarte, foarte diferite.
Câte firme sunt listate în prezent la Bursa de Valori București?
La 27 august 2026, pagina oficială BVB pentru acțiunile de pe Piața Reglementată cuprinde 88 de emitenți, incluzând categoriile Premium, Standard și Int’l. În ședința din 27 august au fost tranzacționați 75 de emitenți pe piața principală, iar capitalizarea acesteia a fost de aproximativ 723,2 miliarde lei.
Numărul companiilor listate la BVB trebuie interpretat în funcție de segmentul analizat. Dacă includem AeRO, universul de investiții devine mai larg, însă profilul de lichiditate, dimensiunea companiilor și cerințele de admitere diferă.
Lista completă a companiilor listate la BVB
La data redactării acestui articol, lista emitenților de acțiuni de pe Piața Reglementată BVB este următoarea:
Financiar și investiții
Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Société Générale (BRD), Patria Bank (PBK), Bursa de Valori București (BVB), Fondul Proprietatea (FP), BRK Financial Group (BRK), Lion Capital (LION), Transilvania Investments Alliance (TRANSI), Evergent Investments (EVER), Infinity Capital Investments (INFINITY), Longshield Investment Group (LONG), Transilvania Broker de Asigurare (TBK), MF Capital (MFC), Erste Group Bank (EBS).
Energie, utilități și petrol & gaze
Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL), Electrica (EL), Premier Energy (PE), Conpet (COTE), Oil Terminal (OIL), Rompetrol Rafinare (RRC), Rompetrol Well Services (PTR), Electromagnetica (ELMA), AETA (ELGS), Green Tech International (GREEN).
Industrie, materiale și producție
Alro (ALR), Chimcomplex (CRC), TeraPlast (TRP), Turbomecanica (TBM), Aerostar (ARS), IAR Brașov (IARV), AAGES (AAG), Compa (CMP), Romcarbon (ROCE), Altur (ALT), Mecanica Ceahlău (MECF), Comelf (CMF), Alumil Rom Industry (ALU), Uztel (UZT), Artego (ARTE), Prebet (PREB), Prefab (PREH), Carbochim (CBC), Armătura (ARM), Electroaparataj (ELJ), Grupul Industrial Electrocontact (ECT), Compania Energopetrol (ENP), Romcab (MCAB), VES (VESY), Promateris (PPL), Sinteza (STZ), Vrancart (VNC), Electro-Alfa International (EAI), ROCA Industry Holdingrock1 (ROC1).
Tehnologie și telecom
Digi Communications (DIGI), AROBS Transilvania Software (AROBS), Bittnet Systems (BNET), Safetech Innovations (SAFE), Simtel Team (SMTL).
Sănătate și farmaceutice
MedLife (M), Antibiotice Iași (ATB), Biofarm (BIO), Ropharma (RPH), Farmaceutica Remedia (RMAH).
Consum, distribuție, alimentație și servicii
Aquila (AQ), Sphera Franchise Group (SFG), Purcari Wineries (WINE), Cris-Tim Family Holding (CFH), Bermas (BRM), Christian ’76 Tour (TRIP), Bucur București (BUCV).
Transport, construcții, imobiliare și turism
Transport Trade Services (TTS), One United Properties (ONE), Impact Developer & Contractor (IMP), Socep (SOCP), Șantierul Naval Orșova (SNO), COMCM Constanța (CMCM), Condmag (COMI), Conted (CNTE), Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagră (EFO), Casa de Bucovina – Club de Munte (BCM), SIF Hoteluri (CAOR), Societatea de Construcții Napoca (NAPO).
Cele mai mari companii listate la Bursa de Valori București
Capitalizarea se modifică permanent odată cu prețul acțiunilor, astfel că un clasament trebuie raportat la o anumită dată. La finalul ședinței din 27 august 2026, printre numele dominante se aflau:
· Hidroelectrica – capitalizare de aproximativ 83,2 miliarde lei;
· OMV Petrom – aproximativ 77,9 miliarde lei;
· Romgaz – aproximativ 73,8 miliarde lei;
· Banca Transilvania – aproximativ 46 miliarde lei;
· Digi Communications – aproximativ 19 miliarde lei.
Dimensiunea contează pentru lichiditate și relevanța în indici, dar capitalizarea ridicată nu spune dacă acțiunea este ieftină, dacă profitul va crește sau dacă prețul actual justifică riscul asumat.
Care sunt cele mai eficiente firme listate la BVB?
„Eficiența” trebuie definită înainte de construirea clasamentului. Un investitor poate urmări marja operațională, marja netă, rentabilitatea capitalului, conversia profitului în cash-flow, evoluția profitului sau disciplina costurilor.
Câteva exemple relevante în 2026 sunt Hidroelectrica, care a raportat pentru S1 o marjă operațională de 48%, marjă netă de 43% și profit net în creștere cu 62%, și BVB, care a înregistrat individual în S1 din 2026 o marjă operațională de 46% și un profit operațional cu 280% peste S1 din 2025.
Într-o analiză extinsă merită urmărite și Sphera Franchise Group, Aquila sau Digi, însă indicatorii trebuie comparați cu cei specifici industriei. Marja unei burse, a unei bănci și a unui distribuitor FMCG nu poate fi interpretată după aceeași grilă.
1. Hidroelectrica
Hidroelectrica este unul dintre reperele actuale ale pieței românești de capital, atât prin dimensiune, cât și prin profitabilitate.
Când a fost listată?
Acțiunile H2O au debutat pe 12 iulie 2023, după IPO-ul de 9,28 miliarde lei, cel mai mare realizat până atunci la BVB. Prețul ofertei a fost de 104 lei/acțiune.
Cum performează?
În S1din 2026, veniturile au crescut cu 40%, la 6,047 miliarde lei, iar profitul net cu 62%, la 2,571 miliarde lei.
Istoric de spike-uri
În ultimele 52 de săptămâni, prețul ajustat a oscilat între 118,90 și 221 lei, amplitudine care arată că inclusiv o companie profitabilă poate trece prin reevaluări bursiere ample.
Politica de dividende
Pentru rezultatul aferent anului 2025, BVB indică un dividend de 9,571562 lei/acțiune.
Perspective
Investitorul trebuie să urmărească hidraulicitatea, producția, prețurile energiei, contribuția furnizării, investițiile și politica statului, acționar cu peste 80%.
2. OMV Petrom
OMV Petrom combină activități de explorare și producție, rafinare, comercializare și energie, fiind una dintre cele mai mari societăți de pe bursă.
Când a fost listată?
Acțiunile SNP se tranzacționează la BVB din 3 septembrie 2001.
Cum performează?
La 27 august 2026, compania avea o capitalizare de circa 77,9 miliarde lei și un PER de aproximativ 25,5.
Istoric de spike-uri
Intervalul ajustat pe 52 de săptămâni a fost 0,821–1,359 lei/acțiune, evoluția fiind sensibilă la petrol, gaze, fiscalitate și știrile despre proiectele majore.
Politica de dividende
În 2026, compania a aprobat un dividend brut total de 0,0578 lei/acțiune, format din dividend de bază și dividend special.
Perspective
Neptun Deep reprezintă unul dintre principalii factori de urmărit, alături de investiții, prețurile hidrocarburilor și cadrul fiscal.
3. Romgaz
Romgaz este un emitent strategic din sectorul gazelor naturale, cu expunere importantă la proiectele energetice ale României.
Când a fost listată?
Tranzacționarea acțiunilor SNG a început la 12 noiembrie 2013.
Cum performează?
La 27 august 2026, capitalizarea era de circa 73,8 miliarde lei, iar PER-ul afișat de BVB era 22,13.
Istoric de spike-uri
Intervalul ajustat pe ultimele 52 de săptămâni a fost foarte larg, între 7,65 și 20,50 lei.
Politica de dividende
Compania distribuie dividende, însă investitorul trebuie să urmărească raportul dintre distribuții și necesarul de capital pentru investițiile viitoare.
Perspective
Elementul central îl reprezintă dezvoltarea Neptun Deep, alături de producția internă, investițiile în capacități noi și politica energetică.
4. Banca Transilvania
Banca Transilvania este una dintre cele mai importante acțiuni pentru lichiditatea și structura indicelui BET.
Când a fost listată?
TLV se tranzacționează la bursă din 15 octombrie 1997.
Cum performează?
La 27 august 2026, capitalizarea depășea 46 miliarde lei, cu PER de 9,88 și P/BV de 1,98.
Istoric de spike-uri
Pe 52 de săptămâni, prețul ajustat s-a situat între aproximativ 23,74 și 38,28 lei. Pentru o bancă, mișcările trebuie corelate cu dobânzile, creditarea, calitatea portofoliului și așteptările macroeconomice.
Politica de dividende
În 2026, acționarii au aprobat distribuirea a 1,4 miliarde lei sub formă de dividende, respectiv 1,2840240875 lei brut/acțiune, alături de majorarea capitalului prin încorporarea rezervelor.
Perspective
Creșterea creditării, integrarea achizițiilor, costul riscului, solvabilitatea și eficiența operațională sunt reperele principale.
5. Nuclearelectrica
Nuclearelectrica îmbină profitabilitatea producției nucleare cu un program investițional foarte amplu.
Când a fost listată?
Acțiunile SNN au început tranzacționarea la 4 noiembrie 2013.
Cum performează?
La 27 august 2026, BVB indica o capitalizare de circa 19 miliarde lei și un PER de 8,13.
Istoric de spike-uri
Intervalul ajustat pe 52 de săptămâni a fost 44,50–78,50 lei.
Politica de dividende
Dividendul brut aferent exercițiului 2025 a fost stabilit la 3,91068407 lei/acțiune.
Perspective
Investitorul trebuie să pună în balanță fluxurile generate de activele existente cu necesarul de capital pentru retehnologizare și proiectele nucleare viitoare.
6. Electrica
Electrica reprezintă o expunere diferită în sectorul energetic, prin activitățile de distribuție și furnizare.
Când a fost listată?
Acțiunile EL se tranzacționează din 4 iulie 2014.
Cum performează?
La 27 august 2026, capitalizarea era de aproximativ 18,1 miliarde lei, iar PER-ul de 17,28.
Istoric de spike-uri
Intervalul ajustat pe 52 de săptămâni, 17,92–59 lei, indică o reevaluare bursieră puternică.
Politica de dividende
Electrica are istoric de distribuții: în primii 11 ani de la listare acordase dividende brute cumulate de circa 2,1 miliarde lei.
Perspective
Investițiile în rețele, cadrul de reglementare, recuperarea costurilor și disciplina CAPEX sunt decisive pentru evaluare.
7. Transgaz
Transgaz operează infrastructură esențială pentru transportul gazelor și are un profil puternic influențat de investițiile în rețea.
Când a fost listată?
Acțiunile TGN au început tranzacționarea la 24 ianuarie 2008.
Cum performează?
Capitalizarea era de aproximativ 16,24 miliarde lei la 27 august 2026, cu PER 18,44.
Istoric de spike-uri
În ultimele 52 de săptămâni, prețul ajustat sa oscilat între 46 și 102 lei.
Politica de dividende
BVB indica pentru 2025 un dividend de 2,13 lei/acțiune.
Perspective
Volumele transportate, tarifele reglementate, proiectele de infrastructură și gradul de îndatorare trebuie analizate în sinergie.
8. Digi Communications
Digi aduce în portofoliu expunere pe telecom și pe dezvoltarea internațională, cu un profil diferit de emitenții energetici dominanți în BET.
Când a fost listată?
Acțiunile DIGI au debutat la BVB pe 16 mai 2017, după un IPO la prețul de 40 lei/acțiune.
Cum performează?
La 27 august 2026, capitalizarea calculată de BVB era de circa 19 miliarde lei.
Istoric de spike-uri
Intervalul ajustat pe 52 de săptămâni a fost 27,8488–69,90 lei, ceea ce evidențiază aprecierea puternică traversată de acțiune.
Politica de dividende
Dividendul aferent anului 2025 indicat de BVB este de 0,50 lei/acțiune, randamentul dividendului fiind redus comparativ cu emitenții maturi orientați spre distribuții.
Perspective
Extinderea internațională poate susține creșterea, însă trebuie urmărite CAPEX-ul, datoria, generarea de numerar și rentabilitatea investițiilor.
9. MedLife
MedLife este unul dintre emitenții reprezentativi pentru sectorul serviciilor medicale private și pentru modelul de creștere prin achiziții.
Când a fost listată?
Acțiunile MedLife se tranzacționează la BVB din 21 decembrie 2016.
Cum performează?
La finalul lui august 2026, capitalizarea se situa în jurul valorii de 6 miliarde lei.
Istoric de spike-uri
Prețul ajustat s-a situat în ultimele 52 de săptămâni între 7,38 și 14,46 lei.
Politica de dividende
Profilul companiei a fost orientat în principal către reinvestirea capitalului și dezvoltare, astfel că teza investițională trebuie construită în jurul creșterii și generării viitoare de cash-flow, nu al dividendului curent.
Perspective
Achizițiile, integrarea clinicilor, marjele, îndatorarea și capacitatea de transformare a creșterii veniturilor în flux de numerar sunt indicatorii centrali.
10. Aquila
Aquila reprezintă un caz interesant de companii listate la BVB pentru investitorul care caută, de ce nu, expunere la distribuția bunurilor de larg consum.
Când a fost listată?
Compania a debutat pe Piața Reglementată la 29 noiembrie 2021, după un IPO de 367 milioane lei.
Cum performează?
La 27 august 2026, capitalizarea era de aproximativ 2,24 miliarde lei.
Istoric de spike-uri
Intervalul ajustat pe 52 de săptămâni a fost aproximativ 1,18–1,93 lei/acțiune.
Politica de dividende
Pentru 2025, BVB indica un dividend de 0,0145 lei/acțiune.
Perspective
Creșterea organică, achizițiile, marjele de distribuție, capitalul circulant și conversia EBITDA în numerar sunt mai importante pentru teză decât evoluția prețului într-un trimestru.
Cum alegi companiile corect pentru portofoliul tău la BVB?
Cele zece exemple arată de ce selecția nu trebuie transformată într-un clasament al „celor mai bune acțiuni”. Întrebarea eficientă este mai degrabă: cum evaluez dacă afacerea și prețul la care se tranzacționează justifică includerea companiei în portofoliul meu? Răspunsul trebuie analizat din perspectiv următoarelor filtre:
1. Înțelege afacerea
Identifică sursele de venit, clienții, avantajul competitiv, dependența de stat sau de reglementări și factorii care pot majora ori reduce profitul.
2. Citește bilanțul
Compară numerarul, datoriile, capitalurile proprii, creanțele și obligațiile curente. O companie care raportează profit în creștere, dar își mărește agresiv datoria, cere o analiză diferită de una care finanțează dezvoltarea din numerarul generat intern.
3. Urmărește fluxul de numerar
Profitul contabil și cash-flow-ul nu sunt sinonime. Verifică fluxul operațional, CAPEX-ul și free cash flow-ul. Întrebarea importantă este cât numerar rămâne după investițiile necesare funcționării și dezvoltării afacerii.
4. Evaluează poziția competitivă
Cota de piață, barierele la intrare, brandul, infrastructura greu de replicat, costurile reduse sau capacitatea de a crește prețurile pot proteja profitabilitatea în timp.
5. Verifică evaluarea
PER, P/BV, EV/EBITDA și randamentul Free Cash Flow (FCF) trebuie comparate cu istoricul companiei, competitorii și perspectivele. O companie excelentă cumpărată la o evaluare exagerată poate deveni o investiție slabă.
6. Analizează lichiditatea acțiunii
Volumele mici pot crea spread-uri mari și dificultăți la construirea sau lichidarea poziției. Acest criteriu devine cu atât mai important cu cât suma investită crește.
Abia după această are sens să pui la punct strategii de investiții specifice. Procesul pornește de la companie, continuă cu evaluarea și se încheie cu decizia privind dimensiunea poziției.
Pentru investitorul care vrea să construiască o metodă repetabilă, fundamentată pe realitatea pieței, există cursuri de investiții la bursă axate pe analiza fundamentală care vor scurta semnificativ perioada de învățare și de însușire a informațiilor necesare.
Reguli pentru un portofoliu complet și echilibrat
Analiza companiei și construcția portofoliului sunt două probleme diferite. O societate poate trece toate filtrele fundamentale și totuși să nu merite o pondere mare dacă portofoliul este deja concentrat în același sector.
→ stabilește o limită pentru fiecare poziție: evită situația în care rezultatul întregului portofoliu depinde de o companie;
→ controlează expunerea sectorială: BVB are o pondere importantă a companiilor financiare și energetice, iar cumpărarea mai multor simboluri nu garantează diversificarea;
→ nu confunda dividendul cu randamentul total: un dividend mare poate fi însoțit de deteriorarea afacerii sau de scăderea prețului;
→ păstrează-ți mereu o marjă de siguranță: estimarea valorii unei companii conține ipoteze – cu cât prețul plătit lasă mai puțin spațiu pentru eroare, cu atât riscul crește;
→ revizuiește teza, nu prețul în fiecare zi: rezultatele financiare, datoria, investițiile, avantajul competitiv și schimbarea perspectivei afacerii sunt motive mai relevante pentru reevaluarea poziției.
→ definește condițiile de ieșire înainte de cumpărare: poți vinde când teza fundamentală se deteriorează, evaluarea devine excesivă sau apare o oportunitate cu raport risc/randament superior.
Pentru cei aflați la început de drum, un program precum ADN de investitor construiește baza necesară înainte de analiza aprofundată a companiilor. Cursul este conceput pentru persoanele care nu au investit până acum sau au experiență redusă și vor să înțeleagă cum funcționează bursa, cum se construiește un portofoliu și cum pot lua decizii fără să se bazeze pe teorii greu de aplicat sau pe promisiuni de câștig rapid.
Pe măsură ce portofoliul devine mai complex, poți urma cursuri de management portofoliu pentru a face pasul de la analiza individuală a acțiunilor la alocarea capitalului, controlul concentrării și evaluarea riscului agregat.
BVB are suficiente companii pentru construirea unor strategii variate, însă numele cunoscut, dividendul ridicat sau creșterea recentă a prețului nu reprezintă o teză de investiții. Investitorul disciplinat citește bilanțul, urmărește cash-flow-ul, analizează avantajul competitiv, verifică evaluarea și lichiditatea și stabilește rolul companiei în portofoliu.
Dacă vrei să treci de la „ce acțiune cumpăr?” la „cum decid dacă această companie merită cumpărată?”, poți urma un curs de analiză fundamentală care îți va răspunde la aceste întrebări, și nu numai. Scopul este să poți lua decizii cât mai sigure și sustenabile, singur(ă), pe baza datelor și a unei metodologii pe care le înțelegi.
Bibliografie utilizată în redactarea articolului:
1. Noutati si Evenimente. Link: bvb.ro
2. Bursa de Valori Bucuresti. Link: primet.ro
Există riscuri specifice investiției în firme listate la BVB?
Da. Printre ele se numără lichiditatea redusă a anumitor acțiuni, concentrarea pieței în câteva sectoare, influența statului în unele companii mari, modificările fiscale și de reglementare și volatilitatea. Riscul diferă semnificativ de la un emitent la altul.
Cât de des își schimbă companiile poziția în topul celor mai performante?
Frecvent. Un clasament pe trei luni poate arăta foarte diferit de unul pe trei sau cinci ani. Prețurile reacționează la rezultate, dividende, reglementări, dobânzi, investiții și așteptările investitorilor.
H3: Ce companii au fost delistate sau au ieșit de pe BVB în ultimii ani, și de ce?
Delistările pot apărea după oferte publice de preluare urmate de retragerea acționarilor minoritari, reorganizări, fuziuni, insolvențe sau decizii ale acționarilor majoritari. În august 2026, de exemplu, Biofarm se afla într-o procedură legată de retragerea acționarilor minoritari.
Zentiva S.A. (SZV) și Cemacon S.A. (CEON) au ieșit de la tranzacționare în 2025, respectiv 2024. Pentru investitor, riscul de delistare ar trebui verificat mai ales atunci când acționarul majoritar controlează o participație foarte mare și free-float-ul este redus.
Vrei să aplici ce ai citit, cu un sistem clar?
Vezi programele Strategii de Investiții — de la primii pași până la strategii avansate cu opțiuni.
Olga Ursu